Curatare Generala

Curatare Generala – Sfaturi, Sugestii si Trucuri

Cui nu îi place să aibă o casă curată, organizată și frumos parfumată care să îl întâmpine de fiecare dată când ajunge acasă după o zi grea la serviciu? Obsesia pentru case curate nu este doar un moft, ci reprezintă o adevărată trăsătură evolutivă. O casă curată ne ajută să ne bucurăm din punct de vedere vizual, ne liniștește, dar ne și protejează din punct de vedere al sănătății. Prin curățenie scăpăm de acarienii, microbii, bacteriile, fungii și virusurile al căror simplu scop în viață este să ne imbolnăvească.

Strategii de curățenie

În ceea ce privește procesul curățeniei, oamenii pot fi împărțiți în mai multe categorii, în funcție de obiceiuri:

  1. Curățenie generală de 2-3 ori pe an – acești oameni sunt cei care nu vor sau nu au timp să își curețe casa mai des, dar în momentul în care se apucă de curățenie ați face bine să nu le stați în cale. Vor aloca una-două zile în care vor întoarce pe dos toată locuința și vor șterge corespunzător fiecare centimetru pătrat.
  2. Curățenie zilnică – există și oameni care preferă să își aloce zilnic câteva minute pentru a curăța o mică parte din locuință. Fie că e vorba despre datul cu aspiratorul pe sub pat sau de ștergerea chiuvetei din baie, acești oameni reușesc să mențină permanent o stare optimă de curățenie în casa lor.
  3. Angajarea unei persoane responsabile de curățenie – chiar dacă acest lucru este un deziderat pentru mulți dintre noi, uneori nu putem apela la o altă persoană care să ne ajute la curățenia generală din diferite motive (fie din cauza aspectului financiar, fie pentru că efectiv nu găsim persoana potrivită).

Sfaturi pentru curățenie generală

Evident, fiecare dintre noi avem deja o strategie de curățenie bine implementată care se potrivește cu personalitatea noastră și reușește să se adapteze la timpul pe care îl avem la dispoziție. Pentru a optimiza chiar mai mult procesul curățeniei în casa dumneavoastră, puteți ține cont de câteva sfaturi pentru curățenie generală adunate de-a lungul timpului de la profesioniști în acest domeniu:

  • Împărțiți rufele murdare în coșuri separate în funcție de culoare (albe, negre, colorate). Astfel, atunci când unul dintre coșuri se umple, îl puteți băga rapid în mașina de spălat, economisind timpul pe care l-ați fi pierdut cu sortarea. Un alt secret care vă poate salva mult timp este achiziționarea unei mașini de splat cu uscător inclus. Astfel puteți pune la spălat o grămadă de rufe dimineața, iar seara le veți găsi gata uscate, numai bune de pus în dulap.
  • Curățați fiecare cameră pe rând, chiar dacă v-ați propus să faceți curățenie generală în casă. În acest fel vă veți organiza mai ușor procesul de curățenie și nu veți uita niciun detaliu în parcursul dumneavoastră.
  • Încercați să deprindeți mici obiceiuri zilnice care să vă mențină casa curată cu minim de efort. De exemplu, dacă gătiți în bucătărie, încercați să curățați spațiul care s-a murdărit imediat ce ați terminat. În acest fel veți preveni uscarea, întărirea și transformarea petelor în adevărate probleme de curățenie. Uleiul întărit este o problemă cu care nimeni nu dorește să aibă de-a face la câteva zile după ce a fost utilizat la gătit.
  • Organizați-vă corespunzător produsele de curățenie. Mulți dintre noi depozitează produsele de curățenie destinate unei anumite camere în camera respectivă. Acest lucru poate duce la confuzii. Dacă nu știți ce produse aveți în casă și ce produse vă lipsesc există posiblitatea să descoperiți, după ce ați început deja să faceți curățenie generală în apartament, că nu aveți cele necesare. Luați o cutie cu capac suficient de încăpătoare și depozitați în interior toate produsele și instrumentele pe care le utilizați în procesul de curățenie generală. Astfel, atunci când mergeți la cumpărături, verificați rapid produsele disponibile și identificați ce anume vă lipsește pentru a putea reface stocul.
  • Verificați mereu termenul de expirare al produselor de curățenie. Un produs expirat nu doar că funcționează mai puțin, dar devine și foarte periculos pentru sănătatea dumneavoastră și a celor dragi.

Reguli importante pentru curățenia generală în casă

  1. Aveți grijă de sănătatea dumneavoastă – chiar dacă o motivație importantă pentru curățenie este păstrarea unui mediu curat care să ne protejeze de microbii periculoși, chiar procesul de curățenie în sine poate dăuna sănătății dacă nu avem grijă. Încercați să folosiți produse de curățenie care nu conțin substanțe chimice dăunătoare pielii, sistemului respirator sau ochilor și nu ridicați o greutate mai mare decât vă permite corpul pentru a nu vă pune în pericol coloana vertebrală și articulațiile. Pe cât posibil, purtați mănuși din latex și mască de față atunci când utilizați produse de curățenie puternice.
  2. Pentru a curăța mai ușor gresia și faianța din baie, lăsați apa fierbinte de la robinet să curgă timp de câteva minute cu ușa închisă. Aburii vor înmuia murdăria de pe pereți, iar dumnevoastră o veți șterge mai ușor.
  3. Pentru protecția pieselor de mobilier și prelungirea duratei lor de viață utilizați doar produse de curățenie destinate materialelor din care sunt confecționate.
  4. Utilizați instrumente de curățenie speciale pentru fiecare cameră din casă pentru a preveni împrăștirea microbilor. De exemplu, nu utilizați aceeași lavetă pentru ștergerea obiectelor sanitare din baie și apoi din bucătărie. Înlocuiți bureții, lavetele, mopurile și restul instrumentelor de curățenie cât se poate de des pentru a preveni dezvoltarea bacteriilor și a fungilor pe suprafața lor.
  5. Începeți curățenia „de la interior spre exterior”. În traducere, este indicat să începeți să curățați interiorul dulapurilor și al altor spații de depozitare din casă, după care să vă ocupați de exterior și de restul camerei. În acest fel nu va trebui să curățați din nou o cameră pentru că s-a murdărit în timp ce organizați interiorul unui dulap.

Indiferent de stilul dumneavostră de a face curățenie, aceste sfaturi vă vor ajuta să eficientizați întregul proces și să economisiți timp prețios. Curățarea locuinței nu ar trebui să fie o corvoadă, ci un proces bine pus la punct care să dureze cât se poate de puțin, dar care să aibă ca rezultat o igienizare completă a întregului spațiu. În acest fel veți avea grijă de sănătatea dumneavoastră și a celor dragi, în timp ce veți crea o ambianță plăcută în care să vă bucurați împreună de diferite activități de familie.